Locurile la concertul caritabil pentru copiii orfani, victime ale războiului din Ucraina, s-au epuizat în doar 3 zile

Locurile la concertul caritabil pentru copiii orfani, victime ale războiului din Ucraina, s-au epuizat în doar 3 zile
Publicat: 18/03/2022, 12:37
Actualizat: 18/03/2022, 12:38

În doar 3 zile, concertul caritabil organizat de Medici pentru România, Asociația Jojo și Fundația Silvestri a devenit SOLD OUT. Evenimentul, care va avea loc pe 19 martie, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii orfani, victime ale războiului din Ucraina.

„Ne bucurăm că a existat atât de mult interes pentru acești copii. Până și noi, organizatorii, am fost copleșiți de tot sprijinul și de numărul de donații pe care le-am primit. Vrem să mulțumim tuturor pentru susținere și în special sponsorilor acestui eveniment”, declară Alexandru Costache, Președinte Medici pentru România.

„În doar câteva zile, am reușit să strângem aproape 150.000 de lei pentru copiii orfani din Ucraina, găzduiți de cele două centre din Bihor și Ilfov. Suntem recunoscători tuturor celor care s-au alăturat cauzei, demonstrând solidaritate, umanitate și generozitate. Avem nevoie de toate acestea pentru a regăsi speranța și lumina în aceste vremuri întunecate de violență și tiranie”, a spus Sebastian Burduja, co-fondator al Asociației Jojo.

Sînziana Mircea, Remus Azoiței, Laura Tătulescu, Kristofer Lundin, Raisa Mihai, un grup de artiști din corul Filarmonicii George Enescu dirijat de Ion Iosif Prunner și un elev laureat al colegiului Colegiul Național de Muzică George Enescu vor cânta pe scena ARCUB în seara de 19 martie, pentru copiii orfani ucraineni din cele două centre, din Bihor și Ilfov.

Donații pentru această cauză se pot face în continuare pe platforma: https://ucraina.medicipentruromania.ro

Evenimentul are ca sponsori BCR, Bursa de Valori București, Medtronic, Eximbank, Cricova, Domino’s Pizza, P3 Logistic Parks, D&P Perfumes, OEB și ca parteneri media TVR, Adevărul, Gândul, Q Magazine.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce au descoperit medicii legiști pe trupul copilei ucise la Botoșani. La ce a fost...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
Inna, fanul luxului pe patru roti. Cum a ajuns artista pe lista neagră de la...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Shuntaro Hida, ochii care au văzut bomba atomică lovind Hiroshima. Ziua în care Soarele a...
×